Medicii și farmaciștii spun că în ultima perioadă au observat un adevărat fenomen legat de un medicament care se administrează injectabil pentru persoanele care suferă de diabet de tip 2.
Medicamentul, vândut sub denumirea de Ozempic, este eficient în reglarea glicemiei, iar mulți oameni cer acest produs pentru a scădea în greutate, chiar dacă nu au diabet.
Diabetologul Doru Negru, medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, spune că tratamentul ajută, într-adevăr, la scăderea în greutate, fapt confirmat de studii. Cu toate acestea, el atrage atenția că cea mai bună soluție pentru pierderea în greutate în cazul pacienților care nu suferă de diabet o reprezintă un program alimentar stabilit împreună cu un medic nutriționist, dar și exercițiile fizice.
El avertizează că, deși pierd într-adevăr în greutate, pacienții în general pun înapoi kilogramele odată cu întreruperea tratamentului, potrivit news.ro.
Beatrice Speteanu, farmacist la o farmacie din București, a explicat, pentru sursa citată, că oamenii vin în număr tot mai mare să ceară Ozempic, cu toate că nu au o rețetă de la medic și nu și-au făcut unele investigații precum analize de sânge sau ecografie abdominală.
„Pe piaţă există două variante injectabile, sunt medicamente pentru scăderea glicemiei şi se dau exclusiv pe reţetă de la medicul diabetolog sau nutriţionist. El a fost aprobat prima oară în America de către FDA, dar ca efect secundar, nu advers, s-a observat că majoritatea pacienţilor au avut o scădere foarte mare în greutate, uneori chiar de 20 de kilograme, asta în timp de 2-3 luni. Intervine prin scăderea apetitului, prin gestionarea mai uşor între ceea ce înseamnă saţietate şi consumarea mâncării, în România a fost introdus pe piaţă de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi este folosit în reţete gratuite şi compensate tocmai pentru pacienţii care au probleme cu glicemia, pentru diabetici”, spune aceasta.
Speteanu mai spune că este important ca pacienții să fie întâi consultați de medic și, mai apoi, decizia de a prescrie sau nu acest medicament să fie luată de specialist. Cu alte cuvinte, este important să nu luăm „după ureche” acest medicament, ca în cazul oricărei alte substanțe.
„Vin să ceară fără reţetă, destul de des, nu este vorba numai de Ozempic, mai este un medicament injectabil care acţionează prin acelaşi mecanism, pentru scăderea greutăţii.
Tuturor le recomandăm, chiar avem acum numere de diabetologi unde să-i trimitem, pentru că este necesară şi o anamneză. Adică li se va recomanda, unii au şi primit eventual reţeta, li s-au recomandat analize de sânge, o ecografie abdominală şi ecografie de tiroidă. În funcţie de aceste analize, medicul poate recomanda dacă i se poate administra şi acest ozempic”, mai spune farmacistul.